S-a luminat de ziua; nu e
Tipenie de om pe strada,
A mele-s cele dintai urme
In valurile de zapada;
Sunt ametit de neodihna,
In gand spui versuri latinesti,
Si, dupa fiecare strofa,
Ma-ntreb daca ma mai iubesti…
In clasa: dascalul, la tabla,
Masoara calea dintre stele;
Pe liniile lui mi-s ochii,
Dar unde-s gandurile mele!…
E vara, stau culcat in iarba,
Miresmele de flori ma-mbata,
Incet ami luneca pe frunte
O mana alba, delicata:
Te vad — privirea mi se pierde
In ochii tai adanci si mari,
Si stiu ca esti a mea, si totusi
Parca ma tem sa nu-mi dispari.
Tacerea, pajistea, lumina
Ne farmeca ne infioara;
Viata, inimile noastre
Palpita-n tot ce ne-nconjoara…
Deasupra noastra doua presuri
Pe-o ramura se giugiulesc,
Si-n aer de plutesc miresme,
E ca si florile iubesc…
Figura ti se lumineaza,
Si ochii galesi ti s-aprind —
Ce gand ati tremura pe buze
De ma privesti asa, zambind?…
“Acum iesi, tinere, la tabla
Si spune-ne ce-ai inteles!”
Tresar… ma-ntreb unde ma aflu…
Scolarii ami fac semn sa ies.
In hohotul de ras al clasei
Privesc in juru-mi sastisit
“Uitati-va la el, si-l plangeti…
Nenorocitul… a dormit!”
Alexandru Vlahuta
M-ai intrebat odata de ce mi-e cel mai frica in viata. Si atunci ti-am raspuns.Au trecut citeva luni bune
si cu timpul am descoperit adevaratul lucru de care mi-e cel mai frica Sufletel.
Mi-e frica, ca odata ochii tai vor disparea din viata mea.
Si atunci, va ramine doar intuneric si pustiu in inima si sufletul meu.
Nu am cuvinte sa-ti spun ce fericit sunt in ultimele zile.
Mi-e frica sa nu se termine…
Te Iubesc!
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
