“Vezi, sa ne scrii cum-ei ajunge…”
Si mama-n prag ramane trista.
Privirea mea caut-aiurea
O fluturare de batista…
Mi-s ochii inecati de lacrimi,
Si trapul cailor starneste
Un nor de praf; In juru-mi totul
Se-ntuneca, se-nvalmaseste.
Pustie, nesfarsit de lunga,
S-asterne vremea inainte,
Si de pe-acum incep sa-mi para
Povesti aducerile-aminte;
E-atata fericire-n urma,
Si-atata-mi pare de departe,
Incat ma-ntreb dac-am trait-o,
Sau am citit-o intr-o carte.
Ma vad in larma de la scoala,
Pierdut, neinteles de nime,
Cercand nelinistea-mi ascunsa
Si dorul sa mi-l pui in rime.
Viata mea se-nstraineaza
De tot ce se petrece-afara,
Si s-adanceste, visatoare,
In calmul noptilor de vara…
O, am sa-ti scriu adesea, mama,
Scrisori nebune, de prin stele,
Caci stiu cine-o sa le citeasca
S-o sa priceapa ce-i in ele.
Tu, ascultandu-le, vei crede
Ca-s basme de pe alta lume,
Si nu vei banui nimica…
Vei rade, ca de niste glume.
Iar daca ochii ei albastri,
Citind, se vor Intuneca,
Si pe obrazu-i trist si palid
O lacrima va luneca,
Tu fa-te ca nu vezi, si las-o
De tine fata sa-si ascunda,
Gandeste-te ca sunt departe,
C-astept — si roag-o sa-mi raspunda.
Alexandru Vlahuta
Te Iubesc Sufletel,
Te Iubesc cum n-am mai Iubit pe nimeni.
Multumesc pentru tot,
Multumesc pentru ca existi.
TE IUBESC!
Lasă un comentariu
Niciun comentariu până acum.
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
